dezvoltare personala, lipsit de chef, cuvantul trebuie, provocari, Vreau sa-ti impartasesc o experienta din viata mea. Inainte de poveste, iti pun o intrebare la care te rog sa-ti raspunzi sincer. De cate ori, te-ai trezit dimineata, lipsit de chef, de energie, de dorinta de a merge la munca sau puterea de a te ridica din pat? Totusi, dupa al doilea snooze al telefonului, cu o mana care intentioneaza sa apese din nou butonul, in mintea ta a aparut gandul: “TREBUIE.” Ramai cu ecoul lui “trebuie” in minte, la baie, in timp ce-ti faci repede cafeaua, te speli pe dinti, te imbraci si iesi pe usa. Ai uitat sa iei micul dejun din nou. Acelasi scenariu care se repeta de multe dimineti – nu le mai tii sirul. Nu conteaza, esti deja in mijlocul traficului si trebuie sa ajungi la timp.

Acum trei ani de zile, viata mea era plina de culoare. Nu stiam ce inseamna snooze, iar diminetile erau un prilej minunat de a petrece cateva minute cu mine, in parc, sau asteptand sa rasara soarele cu o cana de cafea sau ceai de menta/tei aburinda. Eram angajata, nu de mult timp, intr-o calatorie profesionala care avea sa ma invete multe. Despre oameni. Despre mine. O perioada in care am impartit energie, valori frumoase. O perioada plina de provocari, de greseli, de maturizare.

Am baut din paharul euforiei, pana intr-o dimineata (nu-mi amintesc exact data), cand nu mi-am mai dorit sa ma trezesc. Ceaiul de tei si cafeaua le-am taiat de pe lista – nu mai aveam timp pentru ele. Pregatirea pentru noua zi devenise un automatism – trebuie sa ma imbrac asa, trebuie sa port pantofii x, trebuie sa fac z lucru. Dupa un timp, destul de lung, am obosit. Prinsa in capcana lui “trebuie”. Prinsa intr-un sistem de supravietuire.

Nu a fost usor. Odata ce “trebuie” a preluat controlul, a urmat o perioada de regres. Mai jos, si mai jos, cat mai jos. Nu am inteles. Si cu cat ma straduiam sa ies din situatia lui “trebuie”, contextele pareau si mai ostile. Pe fondul noilor dimineti, grabite si fara culoare, amintirea ceaiurilor baute in liniste si energia debordanta care ma caracteriza revenea mereu si mereu in scena trista in care ma miscam.

Am ajuns in punctul in care timpul era de vina, ceilalti erau de vina, eu eram de vina. Asa ca… am capitulat. Si odata cu capitularea, am inteles ca nimeni nu este vinovat. Nici macar eu. Viata vine la pachet cu de toate. Azi esti pe val, maine esti in prapastie. Si de cate ori moare o parte din tine, alta se naste. Cea mai mare capcana in care vei cadea, daca nu esti deja cazut, este dorinta. Dorinta de a fi fericit. Constant. Permanent. Tot timpul. Esti prea incapatanat sa accepti si partile mai putin bune.

Intr-o dimineata, m-am trezit diferit. Imi rasuna o intrebare in cap al carui raspuns nu-l stiam: “Care este solutia?”. Am lasat intrebarea sa creasca in minte, pe fondul unui “trebuie” puternic ancorat, iar intr-o alta dimineata, devreme, langa un ceai de tei indulcit cu miere, am realizat ca nu-i pot schimba pe ceilalti, ii pot accepta asa cum sunt. Dar, este cineva acolo, care are puterea sa faca o schimbare. Eu.

Astazi scriu acest articol zambind. Zambesc pentru ca sunt cateva dimineti de cand ma trezesc cu un gand diferit: “ALEG SA…” Trag cu ochiul in trecutul nu demult indepartat si sunt recunoscatoare pentru toate experientele limita si de regres. Am invatat cum sa le integrez in acum.

Daca treci prin momentul lui “trebuie”, iti spun ca va ramane pe fundal, ca un luptator. Este sistemul tau de protectie, supravietuitorul tau, caci, uneori, chiar trebuie sa te salvezi dintr-un pericol. Numai ca el nu face diferenta intre oportunitate si pericol. In momentul in care in fata ta se afla necunoscutul, el o sa-ti arate optiunile dezagreabile. Si spui: “Mai bine lasa…trebuie sa platesc rate, sa-mi intretin confortul, familia si altele. Daca as risca s-ar putea sa nu reusesc.” Stii ceva? N-o sa stii niciodata raspunsul.

Uita-te in oglinda. Sigur vei gasi cel putin 2-3 lucruri care nu-ti plac. Le maschezi pentru ca, de!, trebuie sa ai o imagine buna. Si nu-ti accepti  imperfectiunile. Inconstient, faci alegerea sa fii incomplet. Fara o aripa. Si te intrebi de ce nu merg lucrurile. Te las pe tine sa iti raspunzi.

M-am trezit intr-o dimineata si am strigat: “Vreau sa traiesc.”

Laura


1 comentariu

Bogdan · mai 22, 2013 la 9:31 pm

Parerea mea este ca te-ai oprit un pic cam brusc. Multe persoane care sunt in situatia explicata in articol, ar avea nevoie de mai multe sfaturi. Repet, este doar parerea mea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Creierul uman

13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac!

Ai citit cumva aceasta carte a cercetatoarei si psihoterapeutei Amy Morin, despre ce nu fac oamenii puternici mental? Este o lectura extraordinara care sintetizeaza latura gandurilor, comportamentelor si emotiilor acestor oameni. Cu un astfel de Citește mai mult…

Autosabotaj

Cum poți obține starea de calm la serviciu în 3 pași

Starea de calm la serviciu vine cu nenumărate beneficii. Am postat un slideshow zilele trecute pe facebook despre acest subiect, dar am considerat oportun să dezvoltăm subiectul. Resursele de care dispunem la un anumit moment Citește mai mult…

Cine sunt eu ?

Cum ajungi un mincinos? Efectul mărului stricat

Pentru cei care nu știu scriu o nouă carte (a V-a) – The Theory of Lies – care se dorește a fi un manual și ghid cuprinzător despre minciună și decepție, rolul motivației în toate Citește mai mult…