responsabilitate, dezvoltare personala,

Un vultur se odihnea pe o creanga sus intr-un copac, facand exact nimic. Un iepure veni sub copac si privind la vultur il intreba:
„Auzi vulture, nu pot si eu sa stau ca tine asa si sa nu fac nimic?”
„Cum sa nu!”, raspunse vulturul.
Zis si facut, iepurele se intinse sub copac la odihna.
Dintr-o data aparu o vulpe, inhata iepurasul si-l manca.
Morala?
Ca sa poti sta si sa nu faci nimic trebuie sa fii foarte, foarte sus.

Cred ca deja v-ati dat seama unde bat cu acest articol. Si intrebarea de mai sus e cu dublu tais, veti vedea 🙂

Observ in jurul meu oameni care nu pot arata nimic, n-au cu ce se lauda vorba aceea, dar se comporta de parca ar fi mari vulturi sus in ceruri. Tot aceste persoane sunt cele care fac si cea mai mare galagie atunci cand dintr-o data apare ceva, vine o „vulpe”, un pericol, ceva se schimba si ii scot fortat din monotonia vietii lor fara sens. Mi se pare super interesanta aceasta discrepanta intre vociferare si a avea ce spune cu adevarat. Acestea sunt persoanele care nu cunosc consecintele actiunilor lor si efectele asupra celorlalti. Vezi asta intre vecini, prieteni, familii, etc. Vezi o gramada de iresponsabilitate. Vezi parinti care fac copii din orice alt motiv decat a creste un urmas valoros si care se poate descurca singur. Vezi grupuri care in orice moment liber se duc la bere, cluburi si cand e sambata, nu exista nici o alta forma de investitie de timp decat mersul la chef, betie si intors la ora 4. Pe urma acesti oameni trebuie sa intreprinda responsabilitati in familiile lor, sau la locul de munca. De unde, daca nu exista o conduita implementata in ei si in alte arii ale vietii? Dar cand dintr-o data se intampla ceva sa-i auzi ce vocifereaza si dau vina in stanga si in dreapta.

Un om cu cat devine mai responsabil de viata lui, cu atat devine mai cumpatat, rezervat in judecati, vorbe aruncate si reactii necontrolate. Cu cat este mai responsabil are mai mult discernamant in a face diferenta, cand poate sa se odihneasca si cand poate sa vorbeasca. Cu cat esti mai responsabil cu atat devii mai modest in caracter, cu cat esti mai iresponsabil cu atat esti mai falos si te crezi buricul targului. Cred ca sunt cateva constatari pertinente din viata reala, si nu e nevoie de cat sa deveniti receptivi si buni observatori timp de macar o saptamana ca sa aveti revelatia asta. E foarte usor.

Modalitati care ne transforma in facatori de nimic:

1. Frica de esec

Decat sa se intample vreo mare nenorocire, mai bine nu fac nimic. Daca nu pun mana in foc nu ma ard. Pe acest principiu mai bine stau undeva in umbra si amestecat in multime, din speranta ca poate scap cu viata. Acest mod de gandire numai viata nu este, e mai degraba un drum in deriva, fara nici un tel, fara valoare. Frica de esec este strans legata de nevoia de acceptare si incredere in sine. Tocmai de aceea foarte putini oameni „se lauda” cu esecul lor in diverse domenii, in afaceri, in viata personala, in ceva anume. Frica de a-si pierde increderea in sine prin ochii celorlalti este mult prea mare pentru a indrazni sa faca ceva.

2. Gandurile pesimistului

Gandirea negativa si a ce poate merge prost transforma viata noastra intr-o realitate negativa. Din aceasta prisma nu ai cum sa fii suficient de motivat sa faci ceva cu adevarat, pentru ca esti mereu in fuga a ceva. Daca lucrurile tot vor iesi prost, sau binele nu tine, ce rost are sa ma implic si sa depun orice fel de efort?

3. Amanarile

Cat de mult definesc amanarile unii oameni. „Azi n-am chef ca am fost noaptea trecuta la chef.”; „Azi n-am chef ca ma doare capul.”; „Azi n-am chef ca m-am certat cu soacra.”; „Azi n-am chef ca nu m-a lasat copilul sa dorm.”; „Azi n-am chef ca trebuie sa fac numai chestii care nu-mi plac.”; Azi n-am chef ca si asa nu conteaza ce fac”; „Azi n-am chef pentru ca nimeni nu ma ajuta; „Azi n-am chef pentru ca nu stiu exact ce am de facut.” …. Treaba sta insa asa: daca tu amani anumite lucruri, o sa incepi in timp sa amani si altele de care mai aveai macar putin entuziasm sa te ocupi. Pentru ca devine un mod de operare, un automatism. Devii TU. Si cand esti un amanator, orice oportunitate poate veni peste tine ca tu vei amana sa o vezi. Si in acest ritm vei reusi cu prisosinta sa amani sa-ti traiesti viata la maxim de potential. Ce maxim? Chiar minim.

4. Demotivarea

Sunt oameni care in decurs de 6 luni trec prin: pierderea job-ului, moartea unui membru de familie foarte drag, divort, depresie, pierderea casei prin neachitarea ratelor, moartea in accident a catorva prieteni si pierderea respectului celorlalti. Nu radeti, chiar se intampla si exista chiar destule cazuri de astfel de tragedii adunate pentru un singur individ. Se cheama efectul de ultra-soc, scuturare la maxim a tuturor ariilor vietii, legea lui Murphy la patrat si alte si cate mai cate. Daca faceti un mini research va veti mira de cat de multi pot trece prin astfel de domino dezastruos. Ajung toate acestea sa te demotiveze? Cam da, zic eu. Ce se intampla insa dupa? Asta este intrebarea. Majoritatea raman intr-o stare de depresie din care nu mai ies, altii devin dependenti de ajutorul celorlalti, o mai mica parte se sinucide, si o si mai mica parte reuseste sa scape cu viata. Pe noi ne intereseaza evident ultima categorie. Ce face aceasta?

Are in prima faza o revelatie. Ca: „life sucks sometimes”. Adica isi da seama ca lucrurile mai pot merge si prost, apoi ca toate aceste lucruri au scapat de sub control si nu mai depindeau de Sine. Dar lovitura cea mai apriga se da la capitolul respect, stima de sine si cum sunt vazuti in continuare de cei mai multi. Asta deoarece, majoritatea care trec prin astfel de dezastre in lant raman si izolati, vazuti cu rezerva si devalorizati de societate, sau fostul anturaj. Si aici apare momentul de cumpana. Acel mic procent care trece peste acest soc isi dau seama ca nimic din ceea ce se intampla sau ce fac si spun ceilalti nu are nici un efect decat daca lasi tu asta. Totul este conectat de stima ta de sine si imaginea care ti-o creezi. In momentul in care vei prelua „privirile de mila sau dispret” si te vei lasa afectat de asta esti condamnat sa ramai in depresie, devalorizare, letargie, imaginea ideala pentru „factorul de nimic”. In momentul in care-ti dai seama ca ele n-au efect fara colaborarea ta iti recastigi incet incet puterea de a actiona si a restabili echilibrul zdruncinat din viata ta.

5. Lipsa responsabilitatii

Am lasat aspectul cel mai important la final, pentru ca tine de toate cele descrise mai sus. Viata te poate conduce, sau tu pe ea. Daca ti se intampla minunatii sau tragedii, fara directa ta implicare, nu iti crediteaza tie nimic pentru stima de sine si valoarea ta ca OM. Adica nu se aduna nimic in pusculita ta de aur. Daca insa vrei sa fii creditat si sa simti ca viata ta conteaza, atunci trebuie sa-ti asumi si bunele si relele din ea. Desigur, cui nu-i place sa-si asume punctele bune si sa le scoata in evidenta. Dar atunci cum se face ca in momentul cand ceva iese prost brusc apare tacerea, sau datul vinei? Acestea sunt de asemenea si persoanele care evita, care se eschiveaza pe usa prin dos, sau mai nou email si cale virtuala, si prefera sa nu-si asume raspunderea pentru ceva ce nu le convine. Acesti oameni sunt mici de fapt, stau sub copac. Nu prea merge ca esti responsabil de bine si de rau nu. In momentul in care esti capabil sa vezi si acest lucru devii cu adevarat mai liber si poti decide in ce directie va vasli corabia vietii tale. Cu cat esti mai iresponsabil cu atat sansele sa vina vulpile si sa te manance creste. Insa un om cu adevarat responsabil va fi capabil sa faca fata indiferent cat de jos a ajuns la un moment dat, sau ce conditii neprielnice i-au aparut dintr-o data. Acestia se descurca in jungla, in desert, in oras, la tara, in dezastre, oriunde, pentru ca in primul rand se uita catre Sine si se intreaba: „oare ce pot face?”.

************************

Si pentru ca vorbeam de „dublu tais”, exista si o varianta nociva de a sta sus, hai sa vedem sub ce forma:

responsabilitate si angajamentPovestea leopardului

A fost odata, intr-o jungla mare si indepartata, un leopard „pasare de noapte”. Ii placea sa stea noptile, sus in cel mai falnic copac al junglei, loc care reprezenta de altfel si casa sa, avand cea mai buna priveliste posibila asupra padurii. Preocuparea sa principala era sa stea la panda si sa vada tot ce se intampla noaptea.
Astfel, descoperi primul cand in padure aparu un hot. In fiecare noapte acesta intra in padure cu mainile goale si se intorcea cu ele pline de bunurile animalelor din padure. Intr-o seara fura bananele sefului maimutelor, intr-o alta peruca leului, in alta fildesul fals pe care elefantul il masca cu atata grija si care il ajuta sa scape de ridicol de cand isi pierdu dintele autentic.

In orice caz, leopardul nostru nu avea de gand sa spuna nimic, fiind o persoana introvertita, care traia la inaltime si nu se amesteca in viata nimanui, prefera sa observe si sa tina pentru sine ce se intampla. In plus, toate aceste lucruri ii aduceau un plus de amuzament si divertisment in fiecare noapte.

In scurt timp, padurea se transforma intr-un taram de razboi, animalele erau invrajbite una fata de alta, leul chel pierdu tot respectul animalelor, elefantul era motivul de ras al tuturor ajungand ridicularizat pentru fildesul sau lipsa. Si aproape toate celelalte animale aveau povesti similare pentru care era o forfota si o galagie crescanda in padure, fiecare suspecta pe fiecare. In tot acest timp, leopardul nu spunea nimic, ramanea un privitor pasiv si se amuza in continuare de peripetiile nocturne ale hotului.

Intr-o noapte insa, hotul pleca in vacanta, si dupa indelungi asteptari, leopardul s-a decis sa doarma si el una buna. Somnul insa nu i-a priit prea bine, deoarece cand s-a trezit constata cu stupoare ca nu mai era in cuibusorul sau minunat. Plutea pe o bucatica din copacul pe care-l denumea pana atunci „casa”, intr-o pestera, inconjurat de alte obiecte plutitoare, toate rodul muncii neprihanite ale hotului. Si asta a umplut picatura leopardului. Profitand ca era singur in pestera, fugi inapoi in padure si dadu trezirea, denuntand cu mare tam tam hotul si unde erau bunurile furate.

Toata lumea l-a ridicat in slavi pe leopard si era fericita ca si-a putut recupera bunurile furate. Leopardul insa nu era fericit, devenise singurul care nu-si mai putea recupera bunul furat, insasi casa sa, taiata si ciopartita, cel mai falnic arbor si cel mai frumos lacas din toata padurea disparu. Astfel, se muta intr-un copac mult mai mic, mai saracacios, regretand in zadar faptul ca nu s-a implicat in problemele animalelor. In final, dar prea tarziu, a realizat ca toate acele probleme pe care el le-a ignorat au devenit ale sale.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare

Creierul uman

13 lucruri pe care oamenii puternici mental nu le fac!

Ai citit cumva aceasta carte a cercetatoarei si psihoterapeutei Amy Morin, despre ce nu fac oamenii puternici mental? Este o lectura extraordinara care sintetizeaza latura gandurilor, comportamentelor si emotiilor acestor oameni. Cu un astfel de Citește mai mult…

Antreprenoriat

Tinerii milenialii vor dicta piața muncii până în 2025

Probabil sunteti la curent cu noțiunea de milenial, mileniali sau mai pe englezește așa millennials cu doi de „l” și doi de ‚n”; cu atât mai mult dacă sunteți antreprenor, manager, părinte de milenial sau însuși un mândru reprezentant al acestei generații.

Autosabotaj

Cum poți obține starea de calm la serviciu în 3 pași

Starea de calm la serviciu vine cu nenumărate beneficii. Am postat un slideshow zilele trecute pe facebook despre acest subiect, dar am considerat oportun să dezvoltăm subiectul. Resursele de care dispunem la un anumit moment Citește mai mult…