Platinum Development

Dezvoltare personală în carieră și în viața personală

Cum funcționează ochelarii de cal și cum poți să ți-i spargi?

ochelari de cal dezvoltare personala

Trăim într-o societate în care ochelarii de cal sunt la modă, sunt mari, haioși și trendy cum ar spune un millennial. Dacă nu știți ce înseamnă un millennial ar fi de recomandat să citiți împrejur, până ajung și eu să scriu un articol dedicat pe acest subiect 🙂 Nu de alta însă este vorba de generația tânără și de care va depinde viitorul nostru, al tuturor. Așadar, este indicat să ne înțelegem și să ne respectăm între noi, indiferent de viziunile noastre diferite asupra vieții.

Revenind la ochelarii de cal, aceștia sunt peste tot și stau nu doar în calea dezvoltării personale, dar și în calea oricărei forme de dezvoltare și progres.

(Ca o mică paranteză, trebuie să-mi prezint scuzele. Am revenit la vechile mele metehne și în consecință nu am putut să scriu un articol scurt, conform cerințelor populare. Sper însă, că cei axați pe „profunzimi” să aprecieze acest lucru. Pentru ceilalți, ma voi strădui la articolul viitor. Bine așa?)

De ce te blochează ochelarii de cal?

Pentru că îngustează, limitează tot. Și nu o fac într-o formă „ecologică”, dacă ar fi să ma exprim NLP-istic, ci într-un mod radical, irațional, hitlerist, sau stalinist. Conform DEX-ului a purta ochelari de cal înseamnă a refuza perceperea realității în întreaga ei complexitate; respectiv, a fi retrograd. Retrogradul este cel care se opune progresului, mergând în sens invers decât cel inițial. Definiția este extraordinară, doar că aș dori să accentuez pe prima parte, cea în care tu nu vrei sau nu ești capabil să percepi realitatea.

Cum este posibil să trăiești într-o lume ireală, creație a minții tale?

Mi-ar plăcea mult să mă refer la contextul actual politic, doarece este atât de elocvent. Mă arde pe limbă cum s-ar spune. Cu toate acestea blog-ul nu este unul politic astfel încât voi aborda subiectul din punctul de vedere al dezvoltării personale; nuanțele și rescrierile contextuale le voi lăsa pe seama voastră.

Realitatea ta nu este realitatea însăși

Probabil știi deja asta la nivel cerebral, dar poate nu ai integrat lecția asta suficient. Realitatea fiecăruia dintre noi este unică și irepetabilă. Așa cum nu există două persoane care să treacă prin aceleași experiențe identice de-a lungul vieții, așa nici realitatea conturată în mintea noastră nu va fi decât o fracțiune mică, mică din realitatea însăși. Noi puteam să tindem spre ea, să ne apropriem de ea, însă rămâne aspectul subiectiv, filtrat, axat pe experiența noastră și evoluția noastră individuală. Și progresiv cu vârsta tendința normală este să devenim tot mai radicali în ceea ce privește lumea. Această radicalizare se accentuează odată cu fricile acumulate și experiențele (în mod special cele negative) din viața noastră. Copilul nu are simțul ridicolului și nici schelete în dulap, el acționează fără frică și cu o curiozitate exacerbată, care pentru un adult poate provoca exasperare și chiar revoltă, atunci când copilul face prostii. Copilul nu vede prostia, el vede aventura/provocarea învățării. Copilul nu are ochelari de cal, adultul are. Copilul e liber, o vreme, adultul nu mai este.

Gândiți-vă cât de absurzi pot fi adulții când vine vorba de fricile acumulate de-a lungul vieții. Mă știți că sunt pasionată de limbile străine și consider învățarea lor a fi una dintre cele mai eficiente metode pentru a menține o minte tânără. Noile descoperiri spun negru pe alb că o limbă străină crește inclusiv inteligența. Și nu degeaba. Fiecare limbă străină îți deschide orizonturi specifice și direct corelate particularităților vorbitorilor nativi a limbii respective. Și hai să sar cu exemplul. Gândiți-vă de câte ori un adult este dispus să se facă de râs în public vorbind o limbă stâlcită în fața unui nativ? Simțul ridicolului atinge cote absurde la vârste adulte. De cât așa mai bine nu învățăm limba (ca lumea), niciodată!? Asta de partea vorbitorului. Dar scheletele există și de partea nativului. Dacă cineva care învață o limbă străină pronunță greșit un cuvânt și observă o reacție non-verbală negativă din partea vorbitorului, se poate bloca și va refuza să mai vorbească, sau să fie corectat. Dacă însă este mai îndrazneț va cere corectare. Dacă o primește poate reacționa pe principul penibilului, sau al speriatului, “mă scuzați!” laolaltă cu o expresie speriată sau de durere fizică. Ia gândiți-vă care sunt șansele ca nativul să-l mai corecteze pe viitor? Exact.

Pe când copilul devine pasionat de subiect, chiar exasperant. El parcă urlă după corecturi, repetă, se uită la tine cu ochii mari, mai greșește de câteva ori și apoi reușește. Acesta faptic nu percepe ridicolul, ci experiența învățării și acest lucru îl stimulează. Pentru o mai bună însușire a acestei lecții vă provoc, la următoarea ocazie când vorbiți o limbă străină cu un nativ să vă dați drumul la greșeli și să cereți corecturi. Dar nu oricum. Ci cu entuziasm și repetând până vă iese. Veți observa că și reacția nativului se va schimba. Data viitoare când veți greși vă va corecta fără să mai solicitați. De ce? Pentru că experiența se transformă din penibil/frică într-o experiență pozitivă pentru ambele părți.

De ce am adus în discuție acest exemplu când noi vorbim de ochelarii de cal?

Pentru că, pe exact acest model se formează ochelarii de cal. Noi ajungem să închidem ochii la realitate și ceilalți ajung să ne lase. Sunt multe motive pentru care ajungem să purtăm acești ochelari. De dragul păstrării unei lungimi rezonabile pentru acest articol am să mă limitez la o singură frică.

Frica de ridicol în public

Asemenea altor frici, aceasta este una dintre fricile care la o vârstă adultă ne pot pune ochelari de cal, atât de perfecți încât se lipesc și rămân acolo, făcând parte integrată din noi, fără să ne dăm seama măcar . Am plasat în public, deoarece frica de ridicol poate acționa și într-un mod introvert. Adică eu cu mine mă decid că este ridicol să fac ceva prin casă, nu mă vede nimeni, dar tot aia e, pentru că filtrul meu intern, percepția ridicolă despre mine – făcînd acel ceva – se va păstra și mă va controla la fel de puternic, precum aș fi în fața unei săli pline cu oameni. Da, așa este. Frica de ridicol duce la autocenzură cu efecte inverse dezvoltării personale, evoluției însăși. Ia să exemplificăm prin câteva situații:

1) Fac ce-mi spun alții!
Trebuie să țin partea unei persoane, sau să aleg o singură persoană pentru o anumită sarcină, pe un anumit post, cu un anumit scop. Nu am toate datele să aleg în mod obiectiv, așa că mă voi bizui pe anturaj. Anturajul va avea aici rol cheie. Iau decizia și apăr sau nominalizez persoana, creditând anturajul, sau sfătuitorii, dar din momentul deciziei mele responsabilitatea devine a mea, o percep eu. Persoana aleasă se dovedește a fi o alegere greșită. Numai că, eu purtând ochelarii de cal și cu frica de ridicol alături am să țin cu dinții de decizia mea, ajungând să spun, fac, inventez cele mai aberante, iraționale motive/acțiuni pentru a-mi susține cauza. Altfel, ar însemna, în perceția mea, că mă supun ridicolului și deci voi lupta crâncen, chiar agresiv cu ochelarii de cal la purtător. Este o formă de a refuza realitate? Este. Este o rezistență la schimbare? Este.

2) Am schelete în dulap!
Am făcut ceva sau există lucruri care pot fi interpretate sau, de care nu sunt atât de mândru/ă că le-am făcut și care ar putea să-mi lezeze imaginea, să mă pună în fața celui mai mare dușman al meu – frica de ridicol, sau în acest caz, frica de repercursiuni. Pornind de la schelete se va forma un întreg lanț cauzal care va atrage persoane sau conjuncturi în care va trebui să mă îmbogățesc cu o traistă plină de compromisuri. Deja multe dintre alegerile mele viitoare vor fi compromise încă de la început, pentru că voi alege în funcție de aceste frici, și nu în funcție de realitate, de ce este corect, sau chiar de conștiință. Dacă alegerea mea se va dovedi a fi greșiță nici măcar nu-mi mai pun problema că există o altă cale, eu am pornit la drum cu acel bagaj, dulapul meu deja e plin. Nu mai pot da înapoi. Și de aici se poate ajunge la extreme, acțiuni radicale, absolut orice. Aici nu mai există o aliniere sănătoasă a valorilor mele, ele sunt în conflict de la bun început și sunt pe picior de atac încă de la ușă.

3) Am atașamente „nocive” față de alte persoane!
Cine nu are, probabil te întrebi? Atunci când vine vorba de sentimente precum iubire, încredere, loialitate față de alte persoane întreaga noastră hartă asupra lumii va gravita în funcție de ele. Când sentimentul se îmbogățește cu atașamentul apare o formă de dependență, adică un grad de control. Atât iubirea, cât și încrederea pot pune ochelari de cal asupra realității. Fie că e vorba de mama, tata, cel mai bun prieten, iubit, sau soție, realitatea va gravita în multe decizii în funcție de aceștia. Indiferent că primează spiritul de sacrificiu, altruism, sau lipsa de identitate personală, vom fi capabili să renunțăm la multe alte aprofundări ale vieții, mergând după premisa, dacă el/ea atunci sigur așa este. Sau, nici nu mă interesează cum e de fapt, eu am să-l/o urmez pe X în această decizie, acțiune, orice ar fi.

Acestea ar fi câteva exemple sumare, care vă pot elucida despre ce vorbim noi aici. Ele nu sunt nici rele, nici bune, ele există în viața fiecărui individ la o scară mai largă sau mai mică.

Și atunci care este problema cu ochelarii de cal?
Problema este că adesea, aceste filtre despre lume nu sunt chestionate, sunt luate de bune în situații decisive, când o revizuire obiectivă ar fi indicată, sau chiar vitală.

Double Bind și Schizofrenia

Îmi vine în minte termenul de double bind, care s-ar traduce cumva ca dubla constrângere sau dublă negație. Este un termen des folosit in NLP și se referă la o dilemă crucială în comunicare în care persoana primește mesaje contrariante, care se anulează una pe cealaltă. Cunoașteți astfel de situații, acasă, la locul de muncă? Sunt convinsă că da. Ca să fac noțiunea și mai atractivă, Gregory Bateson, unul dintre promotorii importanți ai ciberneticii, dar și ai teoriei sistemice, a dus aprofundarea acestei duble negații până la asocierea cu schizofrenia. De exemplu, o particularitate a schizofrenicilor nu este faptul că ei nu percep mesajele așa cum sunt ele, ci metafizica din spatele mesajelor, care este una modificată. Adică un schizofrenic poate să perceapă adresa ta de acasă, dar ar putea să pună numărul apartamentului în locul numărului de stradă. Un schizofrenic înțelege perfect semnificația cuvintelor “Ce doriți?”, dar ar putea discerne întrebarea ca având o conotație sexuală, sau ironică. Am mai scris (ca o paranteză) despre lumea schizofrenică în care trăim în acest articol (Cine esti tu si imaginea ta din oglindă)

Toate acestea, pentru că cineva cu double bind va alege întotdeauna între două rele, adică va considera că indiferent ce va alege va pierde. E într-adevăr un mod sumbru de a-ți trăi viața. Și să nu uităm că există toate acele personalități de tipul borderline, sau particularități psihotice, persoane (nu puține la număr) care trec a fi normale, doar puțin ciudate în anumite privințe. Cred că avem multe asemenea personaje și în funcții necorespunzătoare responsabilității pe care o poartă în spate. Dar cine-i verifică?

Cum poți forma o minte schizoidă, dar și psihotică?

Simplu. Prin mesaje conflictuale. Ce ziceți: un schizofrenic, după descrierea de mai sus, poartă sau nu ochelari de cal? Pare că poartă, nu-i așa? De câte ori ne ghidăm după principiul, „dintre două rele” – deja avem o înclinație spre asta.

Răspunderea?

Ori de câte ori ne creștem copii cu dublă măsură, cu mesaje discordante, cu una spui acasă, alta spui la școală (valabil și pentru angajați). Într-un fel te comporți cu mine, în alt fel cu ceilalți. Toate acestea fără o explicare prealabilă a de ce faci sau ceri asta, va duce la repercursiuni ulterioare în procesul de formare al creierului, respectiv în modul în care va privi acel viitor adult lumea. Inocularea dublei măsuri, a fricilor de repercursiuni, fricilor de ridicol, și toată gama aderentă, fără explicații, va declanșa o denaturare masivă a simțului realității și totodată va forma o entitate individuală în care valorile de viață nici nu sunt stabilite, dar nici aliniate corespunzător. De aici până la ajunge în situații deviante e doar un simplu pas, cel mai logic de altfel, lanțul firesc al consecințelor ce se alimentează una după cealaltă.

Cum scap de ochelarii de cal?

Atunci când o nație întreagă este contaminată, sau invadată de astfel de ochelariști schimbarea se poate face doar în grupuri mici, sau individual. Asta dacă nu are loc o traumă majoră, un șoc existențial, sau social, traumele având și rolul deschiderii conștiinței, dar nu sunt deloc de dorit, deoarece caracterele slabe în aceste moment se sparg.
Voi încheia cu o listă de pași, aplicabili individual. Consider că e cel mai facil mod de a vă oferi o soluție:

1) Trebuie să fii capabil să te privești în oglindă pentru asta. Dacă doare tare, înseamnă că am atins punctul sensibil și e nevoie să te confrunți cu tine, orice ar fi. Nu se poate altfel. Fără a te privi în oglindă (faptic sau metaforic) nu ai cum să scapi de acești ochelari. Mai întâi trebuie să vezi că îi ai. Majoritatea sunt în faza aceasta, refuză să accepte că îi au. Precum în cazul dependenților și al primului pas spre eliberare, până nu accepți conștient existența ochelarilor, nu vei scăpa de ei.

2) Lucrează pe pași mici, pe obiective, situații mici. Identifică o situație, un context în care suspectezi că ai ochelari de cal. Fie că există o tabără care are opinii diferite, fie barometrul tău interior îți spune că aici nu judeci obiectiv și nu vezi pădurea de copaci, alege o astfel de situație.

3) Sapă după adevăr. Găsește o listă cât mai lungă de contra-oferte pentru modul tău de gândire în contextul ales. La început s-ar putea să te înfurii, sau din nou să te doară. Cu cât mai multe exemple opuse, cu atât mai neplăcut acest proces. Dar asta doar în prima fază, căci ochelarii tăi încă se țin scai de tine și nu vor să renunțe așa de ușor. Și cum ei fac deja parte integrată din tine, e ca și cum ai tăia în carne vie, e normal să doară, măcar un pic. Dar spune-ți că ai bandaj și te vei vindeca în curând.

4) Acceptă că există și alte variante. După ce ai săpat acceptă că poate ceilalți au dreptate în situația dată. Pentru a fi mai ușor pentru tine gândește-te în trecutul tău, amintește-ți situații când tu ai avut dreptate și alții nu. Sigur vei identifica astfel de exemple. Dacă nu găsești înseamnă că nu ai căutat destul, sau nu parcurgi acest proces cu seriozitatea cuvenită. Găsind astfel de situații vei echilibra balanța pentru propriul Sine, dar adesea și Ego, fără a pica în meteahna devalorizării tale, care este o altă slăbiciune a minții tale. Nu există adevăr suprem pe lumea aceasta și nimeni nu poate avea mereu dreptate. Acceptă asta. Face parte din viață. Nu te face nici mai slab, nici mai incapabil. E doar pura realitate, căci nu există o singură realitate, un singur adevăr. Adică există câteva legi universale și principii existențiale de bază mereu valabile, dar acum vorbim de situații și opinii diferite.

5) Asumă-ți descoperirea. Necesită curaj să-ți asumi erorile de judecată. Poți avea multe costuri implicate. Dar gândește-te că ai 2 soluții. Fie ții pentru tine și te comporți ca și cum ai avea ochelarii în continuare, nefăcând altceva decât să continui să cazi în fața propriei persoane și atrăgând alte compromisuri și scheleți. Fie te eliberezi, plătești consecințele, dar ai șansa să te reinventezi, mai liber, mai înțelept, mai vizionar. Beneficiile vor veni. Ca să nu mai spun, că o eroare asumată în mod onest și sincer poate declanșa valuri de simpatie nesperate. Cel puțin pentru un procent din exterior. Și dacă e vorba de copilul tău atunci lecția care i-o dai va avea o valoare imensă pentru crearea reperelor și șansa acestuia în viitor.

6) Ești un alt OM!
Acest moment și aceste experiențe interne sunt extrem de profunde și personale. Am să te las pe tine să le savurezi, în modul propriu, unic și personal.

Extra pentru părinți

Știu că sunteți ocupați și că e greu să ai mult timp pentru copii în aceste vremuri. Dar e musai să o faci! Nu-ți poți lăsa copii doar în grija statului, al copiilor de cartier, al altora. Pur și simplu nu este o opțiune pentru a descătușa potențialul optim al copilului tău pentru succesul său în viață. E o loterie prea mare, să te bazezi că alții știu ce este mai bine pentru copilul tău. Desigur, sunt și cazuri când străinii sunt mai buni părinți decât părinții însăși. Dar mă întreb, e și cazul tău acesta? Dacă nu, atunci revizuiește-ți programul în așa fel încât timpul pentru copilul tău să existe în mod constant în agenda ta, exact ca și pentru întâlnirile de afaceri. În fond construiești viitorul prin asta. Nu trebuie să fie mult, dar constant și impactant.

Nu-l certa, nu-l bate! Educă-l! Spune-i de ce anumite lucruri sunt așa și nu altfel, spune-i ce e cu toate acele așteptări sociale și de ce trebuie să corespundă. Dar nu-i tăia aripile, lasă-l să decidă singur, numai că pentru asta trebui să fie informat. Informează-l corect și cât mai congruent. Dă-i repere, dă-i măsuri, dă-i valori și aliniază acele valori. Îi vei salva viitorul, sau cel puțin îl cadorisești cu armele potrivite de care va avea nevoie ca să se descurce la nevoie.

Astăzi este cea mai potrivită zi să-ți spargi primii ochelari de cal. Ce zici?

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *