Platinum Development

Dezvoltare personală în carieră și în viața personală

Cum poți obține starea de calm la serviciu în 3 pași

Starea de calm la locul de munca si cursuri pentru firme b

Starea de calm la serviciu vine cu nenumărate beneficii. Am postat un slideshow zilele trecute pe facebook despre acest subiect, dar am considerat oportun să dezvoltăm subiectul. Resursele de care dispunem la un anumit moment dat sunt în strânsă legătură cu starea în care ne aflăm. Găsiți mai multe despre resurse în articolul La un festin de creier … fara ingrediente.

Ca și rezumat, dacă ești stresat/ă respectiv lipsit/ă de resurse la fel vor fi și deciile tale, randamentul tău, flerul, creativitatea. Doar într-o stare optimă și de calm poți funcționa optim. În fond, acest lucru te și interesează la locul de muncă unde răsplata vine tocmai din eficiență, idei bune, claritate, capacitate de soluționare probleme, leadership, creativitate, decizii bune și rapide. Ca să nu mai vorbim de beneficiile pe termen lung asupra sănătății care într-un mediu de stres se erodează atrăgând o serie întreagă de boli.

Hai să vedem cum poți obține starea de calm în 3 pași:

  • Construiește o viziune clară a variantei tale ideale

Acest exercițiu poate fi extrem de stimulant și plăcut. Ținta atenției noastre va declanșa și starea emoțională în care vom fi. Dacă vedem doar probleme starea noastră va deveni una lipsită de resurse și probabil vom atrage și mai multe probleme. Vestea bună este că e valabil și invers. De aceea un exercițiu de imaginație prin care îți vezi varianta ideală va atrage după sine stări emoționale pozitive și te va îndepărta de sursele de stres. Poți face asta prin vizualizare mentală, sau dacă ți-e mai dificil poți să-ți notezi cum te vezi în varianta ideală. Dacă ți-ai notat poți folosi aceste notițe în fiecare zi sau să le recitești la nevoie de-a lungul zilei.  În curând s-ar putea chiar să devii varianta ta ideală dacă te focusezi suficient de mult și des pe asta.

  • Dezvoltă un focus nezdruncinat asupra soluției

Pe același principiu descris mai sus, în loc de problemă caută soluția. Oamenii neproductivi, pesimiști, nefericiți, năpăstuiți de soartă au obiceiul de a vedea în orice o problemă. Și atunci când în jurul lor se află nenumărate motive de a se bucura, ei vor fi capabili să depisteze ceea ce nu merge bine. Aceasta este lumea în care ei trăiesc datorită focusului greșit. Orientarea către rezultate necesită un antrenament, ca orice altceva de altfel, pentru a-ți dezvoltă mușchiul proactivității. Cu siguranță că merită, din această perspectivă viața pur și simplu se schimbă. Ideal ar fi să introduci abilitatea de a căuta și găsi soluții încă de la punctul (1), în viziunea ta ideală despre tine.

  • Elimină sistematic gândurile stresante

După cum se poate observa cele 3 puncte merg mână în mână, astfel că nu ar trebui să fie atât de greu șă scăpăm de stres odată pentru totdeauna. Ușor de spus, greu de făcut nu-i așa? Însă e nevoie doar de disciplină, sau mai bine zis de disciplinare. Controlul gândurilor poate suna ca o misiune imposibilă și într-un fel este. Gândurile vin și pleacă, nu se opresc niciodată, dar pe modelul focusului frecvența gândurilor negative sau pozitive este strâns conectată de focusul nostru predominant. În mod normal noi nu ne stresăm de la un singur gând ci de la mai multe adunate. Cea mai eficientă metodă de a ne redirecționa filtrul gândurilor din negativ spre pozitiv este conștientizarea acestora. Exercițiile de respirație ajută de asemenea la încetinirea gândurilor și ne dau răgaz să ne revenim și să observăm în mod detașat ce fel de gânduri ne apar în minte. Dar tehnicile de respirație ajută și la relaxarea instantă. Ele pot fi aplicate oricând și oriunde, iar durata este extrem de scurtă. Chiar și o repetare de 3 ori a unei inspirații lungi prin care ne imaginăm că inspirăm calm și expirăm stres și gânduri similare poate avea un efect uriaș asupra stării noastre. Repetat asta de câte ori avem nevoie de-a lungul zilei va aduce un plus calitativ stării noastre optime la locul de muncă și în viața de zi cu zi.

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *