"Când toate au un sens și înțelegi cum funcționează lumea, devii de neoprit!" Cristina Imre

Valori

Cunoaștere ~ Respect ~ Viziune

Povestea

Cristina și-a clădit existența pe cunoașterea umană până la cel mai profund nivel, fără a se feri de experiențe din cele mai diverse și fără a se clinti când lucrurile au ieșit de sub control sau au luat o altă întorsătură. Un deschizător de drumuri și vizionar, Cristina sparge tiparele învechite și neproductive din business și viața personală, punând accent pe latura de dezvoltare personală la orice nivel. 

Cuvintele experiență și experimente se îmbină perfect în practica atipică și nonstandard prin care s-a făcut cunoscută în mediile în care a activat. 

“Dacă-ți este frică să te expui și să testezi tot ce poți, având o constantă teamă de ridicol și inadecvare, perspectivele tale vor rămâne extrem de limitate.”

După 18 ani de cercetare prin metode proprii și clasice, Cristina poate fi numită pe drept un “human reader”, motivator și strateg. 

Pentru exemplificare profilului său “savuros” o poți intitula la nivel profesional ca medic, antreprenor în serie, trainer, public speaker, coach, consultant, autor, marketer și vânzător. Ca și titulatură de amator putem adăuga profiler, sportiv, nutriționist, designer, astrolog, traider si jucător de poker.

“Toată viața m-am întâmpinat de prejudecata nerostită și neasumată (aflată prin căile mele) că fie sunt supracalificată; fie sigur e o problemă cu mine pentru că nu te poți pricepe la prea multe lucruri la modul serios.

Nimic mai fals.

Din punctul meu de vedere tot ceea ce am făcut și continui să fac are aceeași motivație pe care am avut-o la vârsta de 14 ani când am fost marcată, sau chiar fascinată de varietatea fețelor pe care o persoană le poate avea și cum dintr-un îngeraș în secunda doi te poți transforma în demon. Am primit două lecții în acel moment. Că oamenii dau dovadă de 1) instabilitate și 2) superficialitate. Din acel moment am decis că voi învăța și înțelege cum funcționează oamenii de fapt indiferent ce am de făcut pentru asta.

Pe firul logic, tot ce a urmat pentru mine a fost doar drumul de cunoaștere, respectiv călătoria de descoperire, care în timp s-a axat tot mai mult pe aspectul de business, deoarece cariera ocupă un rol central în viața oricărui individ.”

Astăzi, Cristina nu-și dorește nimic mai mult decât să continue acest drum început și să împărtășească cu alții tot ce a învățat și lecțiile pe care și le-a asimilat. Din acest motiv rolul de public speaker (keynote), trainer și coach sunt și vor rămâne pe prim plan, iar cea de autor (chiar dacă a scris deja patru cărți) are vreme să continue la pensie 🙂

“Îmi place atât de mult să văd cum cineva are acel “aha” moment și cum viața sa se schimbă după ce interacționăm, încât nu am nici o reținere să vorbesc în fața a cinci persoane, a 200, sau 1000. Fiecare moment în care poți transforma viața cuiva în bine are însemnătate maximă pentru mine.”

Oameni care m-au inspirat și continuă să mă inspire: Jim Rohn, Wayne Dyer, Napoleon Hill, Maxwell Maltz, Tony Robbins, Robin Sharma, Dan Ariely, Simon Sinek.

Dorești să mă inviți la un eveniment?