Alege lista:

Platinum Development

Dezvoltare personala in cariera si in viata personala

In umbra lui TREBUIE (guest post)
Mai22

In umbra lui TREBUIE (guest post)

Vreau sa-ti impartasesc o experienta din viata mea. Inainte de poveste, iti pun o intrebare la care te rog sa-ti raspunzi sincer. De cate ori, te-ai trezit dimineata, lipsit de chef, de energie, de dorinta de a merge la munca sau puterea de a te ridica din pat? Totusi, dupa al doilea snooze al telefonului, cu o mana care intentioneaza sa apese din nou butonul, in mintea ta a aparut gandul: “TREBUIE.” Ramai cu ecoul lui “trebuie” in minte, la baie, in timp ce-ti faci repede cafeaua, te speli pe dinti, te imbraci si iesi pe usa. Ai uitat sa iei micul dejun din nou. Acelasi scenariu care se repeta de multe dimineti – nu le mai tii sirul. Nu conteaza, esti deja in mijlocul traficului si trebuie sa ajungi la timp. Acum trei ani de zile, viata mea era plina de culoare. Nu stiam ce inseamna snooze, iar diminetile erau un prilej minunat de a petrece cateva minute cu mine, in parc, sau asteptand sa rasara soarele cu o cana de cafea sau ceai de menta/tei aburinda. Eram angajata, nu de mult timp, intr-o calatorie profesionala care avea sa ma invete multe. Despre oameni. Despre mine. O perioada in care am impartit energie, valori frumoase. O perioada plina de provocari, de greseli, de maturizare. Am baut din paharul euforiei, pana intr-o dimineata (nu-mi amintesc exact data), cand nu mi-am mai dorit sa ma trezesc. Ceaiul de tei si cafeaua le-am taiat de pe lista – nu mai aveam timp pentru ele. Pregatirea pentru noua zi devenise un automatism – trebuie sa ma imbrac asa, trebuie sa port pantofii x, trebuie sa fac z lucru. Dupa un timp, destul de lung, am obosit. Prinsa in capcana lui “trebuie”. Prinsa intr-un sistem de supravietuire. Nu a fost usor. Odata ce “trebuie” a preluat controlul, a urmat o perioada de regres. Mai jos, si mai jos, cat mai jos. Nu am inteles. Si cu cat ma straduiam sa ies din situatia lui “trebuie”, contextele pareau si mai ostile. Pe fondul noilor dimineti, grabite si fara culoare, amintirea ceaiurilor baute in liniste si energia debordanta care ma caracteriza revenea mereu si mereu in scena trista in care ma miscam. Am ajuns in punctul in care timpul era de vina, ceilalti erau de vina, eu eram de vina. Asa ca… am capitulat. Si odata cu capitularea, am inteles ca nimeni nu este vinovat. Nici macar eu. Viata vine la pachet cu de toate. Azi esti pe val, maine esti in prapastie. Si de cate ori moare o parte din tine, alta se naste. Cea mai mare capcana in care vei cadea, daca nu...

Citeşte +
File de jurnal personal – „Inglorius day din viata unui trainer”
Sep16

File de jurnal personal – „Inglorius day din viata unui trainer”

Maraton Timisoara 2012 Trebuia s-o scriu la cald pentru ca se pierdea starea valoroasa de moment. Este de departe cel mai personal articol publicat vreodata de mine, cu atat mai mult cu cat nu ma flateaza. Ramane sa ma judecati voi. Dar am considerat ca indiferent cat de personala si deschisa este, daca eu consider ca ceva va poate ajuta atunci o fac, chiar daca ma pun singura pe tapet intr-un moment de slabiciune umana. In prezent devenim tot mai expusi, iar intimitatea devine constant redusa, mai ales daca mai si lucrezi intr-un domeniu precum al meu. Ori ti le asumi, ori iti schimbi jobul 🙂 In aceste circumstante consider ca este mai bine sa aflati direct de la sursa, voi ce parere aveti? Oricum nu toti il veti citi pana la capat, si de data asta chiar mizez pe asta. Asa ca iata. In mai multe ocazii, v-am spus ca sportul si psihicul sunt foarte strans legate una de alta. Am hotarat sa scriu acest articol jurnal, pentru ca pe cat de insatisfacatoare si frustranta a fost experienta de astazi pentru mine, pe atat de reprezentativa este ea pentru batalia psihica (virgula) care se da in situatii de criza. Am participat astazi la Maratonul Timisoarei editia a XIII-a, m-am dus, am fugit si imediat dupa am venit acasa. Nici chiar timpul realizat nu-l stiu in acest moment sau  daca am incheiat ultima la fete, proba de 10 km. Ideea e ca de abia asteptam sa fiu acasa. Dar sa incepem cu inceputul. Am ajuns dis-de-dimineata in stare destul de buna, putin frig dar mult mai acceptabil fata de anul anterior. Lume foarte putina insa, nu stiu daca au fost un sfert, cu indulgenta, fata de prezenta de anul trecut. Nu pot gasi o explicatie, doar intuiesc ceva-ceva. Fețe necunoscute, in afara de Alina, colega de Gospel Project Timisoara si colega mea de alergare si de anul trecut; dar si cateva fețe pe care le-am recunoscut de pe Facebook, fara insa a ne cunoaste personal. Mi-am luat proaspatul tricou Alergotura, preluat chiar ieri, tocmai ca sa-mi aduc aportul (modest) la aceasta miscare frumoasa pentru sanatate in peisajul timisorean. Un grup cu si pentru oameni faini, din toate domeniile. Ma gandeam, speram, ca va fi o grupa solida ca si anul trecut si ce bine o sa ne sustinem unii pe altii. In schimb cu putin inainte de start am identificat doar alte 2 tricouri la fel, asa ca socoteala de acasa nu s-a nimerit cu cea din targ… Mi-am spus ca la numarul atat de mic de alergatori, majoritatea fiind stafeta firmelor, noi astialalti, amatorii o sa fim in numar...

Citeşte +
La un festin de creier … fara ingrediente (resurse)
Apr29

La un festin de creier … fara ingrediente (resurse)

Sa nu credeti ca ati scapat de creier, desi n-am mai scris demult stiti ca ma pasioneaza topicul, asa ca sa purcedem la „masa”. Creier ca si meniu principal + desert Azi avem in meniu creier prajit, iar ca desert avem creier inghetat. Prajeala vine de la scurtcircuitarea sinapselor intr-o stare de incordare maxim, atunci cand auzi la propriu acel “zzzzzzz” care nu se mai opreste. Unii pot simti chiar miros de ars. Se cheama sa vrei prea mult prea repede, sau ti se aduna toate odata, ca si la coada de paine din epoca ceausista, sau mai contemporan vorbind la coada pentru impozite si medicamente compensate. Pe de alta parte, desertul nostru inghetat e cel expus unor conditii nefavorabile,  care fac sa ne inghete sangele in vine cand ne iese ursul in fata pe poteca din padure, respectiv un iminent pericol ne pandeste. Se cheama FRICA, fie ca e vorba de ceva real sau e doar o proiectie in capul nostru, creierul va percepe la fel, i-am transmis un mesaj de S.O.S. si el se conformeaza, fara sa faca distinctie. Pentru creier nu exista decat perceptia noastra asupra realitatii, si accentuez a noastra – nu a realitatii insasi. Acestea sunt stari lipsite de resurse, dar ma refer la resursele din cap evident, cum e si normal la un festin de creiere. In ambele variante se produce un transfer de activitate de la cap la corp. Pentru ca orice situatie dezechilibranta pentru creier va da un semnal catre programul de aparare, program care va rula strategii corporale in esenta. Noi avem 2 programe fundamentale: 1) de crestere (reproducere); 2) de aparare (lupta sau fugi). Celulele noastre se misca intotdeauna in directia cresterii, dezvoltarii, acolo unde este hrana sau semnalul pozitiv, si se vor indeparta de ce e negativ sau toxic. E o atractie electromagnetica, instinctiva, automatizata sau cum vreti voi sa-i spuneti, dar e o forma de atractie „catre” sau „dinspre”. Nu poti exista in ambele stari deodata, nu poti fi in dezvoltare in timp ce esti in aparare. E logic. Deci in caz de aparare toata atentia se duce catre extern, membre, muschi. Precum in cazul unor situatii cand sangele paraseste partea superioara cu scop precis in alta parte (specific barbatilor) la fel si aici toate armele merg spre supravietuire corporala. Si asta face ca intr-o astfel de situatie, daca adresezi o intrebare creierului de genul, “care este Teorema lui Pitagora?”, el sa devina fie ignorant la ea, fie sa-ti dea cu flit spunand asa, “nu vezi ca-s prajit …, sau inghetat ? vrei acum sa si gandesc ?”. Cam asa stau lucrurile cand noi vrem sa luam...

Citeşte +
Tehnica de eliberare emotionala (EFT) – un ajutor la indemana fiecaruia
Mar12

Tehnica de eliberare emotionala (EFT) – un ajutor la indemana fiecaruia

Intr-o lume competitiva, marcata de criza, ritm alert si  incertitudine, este din ce in ce mai dificil sa faci fata stresului cotidian. Expunerea prelungita la stress dauneaza corpului si psihicului nostru. Pe nesimtite ne trezim recurgand la mai multe stimulente, dulciuri sau medicamente in speranta ca vom reusi sa continuam sa rezistam inca o luna, o saptamana, o zi… In final, pe fondul unui organism slabit, se instaleaza starea de boala, fizica sau emotionala. Sectiunile de auto-ajutor din diferite ziare si reviste abunda in informatii despre cum pot fi prevenite efectele negative ale unui stres prelungit. Practicarea meditatiei, rugaciunii, exercitiilor fizice, o alimentatie bogata in legume, fructe, nuci si seminte, timpul petrecut cu familia si prietenii sunt toate modalitati benefice prin care ne putem intari si proteja organismul. Pe masura ce stiinta avanseaza si devine din ce in ce mai deschisa si mai constienta in privinta dimensiunii energetice a fiintei noastre, a relatiei dintre biofluxul energetic si starea de bine pe care o experimentam sau nu, doctori, psihoterapeuti, kinetoterapeuti inoveaza noi tehnici prin care dezechilibrele, somatice sau emotionale, sa fie remediate. Una dintre aceste tehnici este tehnica de eliberare emotionala (EFT) care devine din ce in ce mai cunoscuta, apreciata si folosita in Occident. O sinteza a stravechilor invataturi orientale, utilizate in presopunctura si acupunctura, tehnica de eliberare emotionala postuleaza ca originea durerilor fizice si a emotiilor negative se gaseste in dezechilibrarea fluxului bioenergetic la nivelul fiintei. Tehnica este simpla si poate fi invatata si aplicata de oricine, oriunde, oricand. Folosirea ei repetata duce la rezultate din ce in ce mai consistente, marturie fiind declaratiile entuziaste ale sutelor de suferinzi care au folosit-o pentru o miriada de afectiuni.   Primul pas este clarificarea problemei care se doreste a fi rezolvate: durere, anxietate, depresie etc. Al doilea pas este sa va imaginati, pe o scala de 1 sau 10, unde ati situa neplacerea si discomfortul pe care aceasta problema va cauzeaza. Al treilea pas este legat de folosirea mainilor: lipiti degetele ambelor maini in stil de karate, si apoi loviti repetat  muchia uneia dintre palme cu muchia sau degetele ceilalte in timp ce rostiti urmatoarea fraza de cel putin sapte ori: “Chiar daca acum ma simt foarte deprimat, ma iubesc si ma accept asa cum sunt” (exemplu). Impreunati apoi degetele de la maini intr-un cioc, si ciocaniti repetat de cel putin sapte ori urmatoarele puncte energetice ale organismului, in timp ce mentionati problema care va supara: varful capului, coltul ochilor, portiunea dintre nas si gura, portiunea dintre gura si varful barbiei, sub clavicule, sub brate. Al patrulea pas este sa va opriti si sa evaluati daca discomfortul resimtit primeste acelasi...

Citeşte +
Sindromul SUPER-WOMAN (pericolul din umbra al femeii antreprenor) – diagnostic, simptome si tratament
Mar08

Sindromul SUPER-WOMAN (pericolul din umbra al femeii antreprenor) – diagnostic, simptome si tratament

V-am pregatit un cadou, astazi de ziua noastra. Dragele mele doamne si domnisoare, daca simtiti ca nu faceti fata la locul vostru de munca desi nu faceti altceva decat sa munciti, atunci hai sa facem o schimbare radicala urmand pasii care urmeaza in acest articol. Mai intai hai sa intelegem fenomenul, iar apoi sa-l tratam. De cate ori te-ai simtit coplesita de multitudinea de sarcini care le-ai preluat in spinare ? De cate ori ai ajuns in punctul in care nu mai stii ce sa faci prima data pentru ca lista e lunga si niciodata nu se termina ? De cate ori ti-ai pierdut energia si bucuria de a mai face ceva tocmai din cauza ca la tine treaba niciodata nu se mai termina (uneori nici in weekend) ? De cate ori n-ai simtit ca traiesti pe muchie de cutit si te joci de-a bambiliciul intre job si familie ? Care familie poate intreaba unele dintre voi ? Femeile au o tendinta aparte fata de barbati, de a le face pe toate si a multumi pe toata lumea. Odata ce au inceput sa iasa in fata profesional (de-a lungul timpului) au simtit nevoia, chiar datoria de a demonstra ca-si au locul acolo si ca pot si sa sunt in stare sa faca fata precum barbatii. Numai ca de aici si pana la a trece in extrema cealalta a fost doar un singur pas. Si astazi e la ordinea zilei sa vedem femei in situatii de super-woman din care parca nu mai pot sa iasa. Nevoia de a multumi si de a impaca pe toata lumea poate sa epuizeze o femeie pana in pragul in care isi pierde total controlul asupra vietii sale. Intra intr-un cerc vicios din care nu mai poate iesi si acolo se simte in capcana sau ca in inchisoare, indiferent de satisfactiile pe care le-ar avea la locul de munca. Hai sa vedem o lista de motive care ne fac pe noi femeile, fie ca lucram pentru cineva, fie ca lucram pe cont propriu sa ajungem la epuizare: sentimentul ca trebuie sa demonstram mai mult decat restul lumii (indiferent cine e acel „restul lumii”) ne bagam adesea in mod voluntar la indeplinirea unor sarcini pe care nimeni nu ni le-a cerut de la inceput, insa dintr-o motivatie “masochista” ne simtim obligate sa ne oferim suportul si ajutorul aportul societatii capitaliste ne-a indus pana la nivel subcontient faptul ca in functie de cat de mult muncesti vei fi si rasplatit, sau cu cat de multi clienti ai cu atat vei avea mai multe venituri, adica mai mult e mai bine ne-am antrenat sa ne punem mereu pe...

Citeşte +
Creierul pesimistului si memoria
Feb17

Creierul pesimistului si memoria

Am promis ca revin cu un articol despre a intelege cum se poate forma un creier de pesimist. In plus, continuand pe descifrarea functionarii creieraselor noastre, azi va introduc in cateva elemente interesante despre memorie. Gasiti aici articolul declansator: ***Jumatatea plina sau goala a paharului*** Desi suna poate putin greoi subiectul puteti rasufla usurati. L-am scris astfel incat sa-l pot intelege pana si eu 🙂 Sa vedem …  ziceam ca noi ne formam gandirea pesimista si o intarim pana cand ea ajunge sa ne conduca. Insa cum se intampla asta ? As aminti aici ce zicea Richard Bandler (taticul NLP) despre cat de usor invata oamenii. El ridicularizeaza ideea ca lucrurile se invata greu cand adesea noi ramanem fobici sau ajungem sa ne temem de ceva pentru toata viata desi am avut o singura data acea experienta traumatizanta. Dimpotriva, zice el, oamenii sunt al naibii de capabili sa invete rapid si din prima. Eu as adauga aici sigur si elementele ce predispun catre asta. Intervine implicarea, pasiunea sau determinarea pentru acel lucru. Cand noi invatam ceva vom fi capabili sa stocam asta in memoria de lunga durata cu mai mare usurinta daca sunt implicate toate simturile noastre. O informatie care este acompaniata cu o imagine si o emotie puternica are toate sansele sa se fixeze si sa ramana acolo. Si atunci sa vedem cum este cu fobiile. Fobia prin insasi natura ei este puternic emotionala, cand o resimti ai o implicare totala, atat fizica cat si emotionala. Te simti ingrozit, iar corpul te acompanieaza prin reactii specifice: puls, tensiune, respiratie, dureri localizate … Un moment de groaza, teroare sau frica puternica asociat cu un stimul extern si imaginea obiectului/situatiei traumatizante poate sa se fixeze in memoria de lunga durata si de acolo sa poata fi accesat de fiecare data cand avem in fata noastra acel stimul. Nu-i asa ca suntem exceptionali in a invata repede si pe viata in anumite cazuri ? Si acum am exemplificat fobile, pentru ca ele sunt cele mai graitoare. Insa in cazul pesimistului se poate produce aceeasi conexiune rapida, care apoi preia conducerea pe viata. A fi pesimist inseamna un model ce ajunge sa fie fixat in subconstient. Acest model ajunge in subconstientul nostru si va actiona la cheie cum s-ar spune, pana sa ne dam seama constient de o situatie deja subconstientul a declansat modelul pesimistic si astfel pare ca nu avem control asupra cum gandim si procesam o situatie. Deci pentru a ne remodela e important sa-i dam creierului de stire ca dorim sa ne transformam in optimisti prin argumentatie si emotia transmisa odata cu reprogramarea. Pesimistul traieste din plin regula lui...

Citeşte +
Jumatatea plina sau cea goala a paharului ? (Pesimism vs Optimism)
Feb08

Jumatatea plina sau cea goala a paharului ? (Pesimism vs Optimism)

Un studiu efectuat la Harvard pe o perioada de 35 de ani a avut ca si scop demonstrarea corelatiei intre gandirea pesimista si starea de sanatate. La studiu au luat parte 2 grupuri, un grup pesimist si un grup control, ambele pornind sanatosi in studiu. Diferentele marcante au aparut la iveala in jurul varstei de 40-45, cand grupul pesimistilor a inregistrat o stare de sanatate mult deteriorata fata de ceilalti, fara a exista alti factori care puteau contribui la asta. S-a dovedit ca relatia pesimism-stare de sanatate e chiar mai puternica decat alti factori dovediti ca duc in mod direct la anumite boli (alimentatie, fumat, etc). Concluzie: starea de spirit are efect direct asupra sanatatii. Optimistii au tendinta de a ramane sanatosi, iar in caz de boala au un timp de recuperare mult mai scurt fata de pesimisti. Aceeasi corelatie se afla in sistemul imunitar, care la optimisti functioneaza net superios celeilalte categorii. O persoana pesimista are tendinta sa generalizeze in sens negativ. Ea atribuie unui exemplu personal, sau din viata sa, puteri miraculoase si pe urma o replica pe toate celelalte experiente similare. Aceste persoane catalogheaza, emit judecati de valoare si apoi se complac in aceasta stare de fapt. A generaliza inseamna a-ti limita harta ta asupra lumii, deoarece te astepti ca o experienta sa functioneze la fel in alte situatii similare de viata. Si pe acest model putem sa incadram si relatiile cu celelalte persoane de sex opus, relatiile cu colegii, familia, si tot asa mai departe. E un loc limitat si deprimant de trait. Desi generalizarile au si avantaje reale, exacerbarea lor duce la multa suferinta. Pe principiul – toate cu masura si intr-o forma de echilibru sunt in regula, insa cand deviem intr-o singura directie atunci apar complicatiile. Fara generalizari nu am fi capabili sa reperam puncte de legatura, sa comunicam ce avem de spus, asta datorita multitudinii de informatii care niciodata nu poate fi tradusa integral in cuvinte. Insa cand se exacerbeaza generalizarile pesimiste acea persoana devine subjugata propriilor concepte ingradite. Exista doua categorii de pesimisti, cei care se considera responsabili de nefericirea lor, si cei care nu au nici un control asupra propriei vieti si deci tot ce se intampla este in mod haotic – desi paradoxal atat de haotic incat rezultatul este mereu acelasi – adica nefericirea lor. Ambele categorii se asteapta ca tot ceea ce fac sa aiba aceeasi finalitate. O astfel de viata nu aduce nici o satisfactie, cum e simplu de observat, in schimb aduc o deteriorare gradata a sanatatii. A fi pesimist sau optimist e o setare mentala pe care o alegem la un moment dat ca si...

Citeşte +
Creierul uman „o unealta serioasa” – partea a 2-a
Dec20

Creierul uman „o unealta serioasa” – partea a 2-a

pentru creierul uman partea 1 aici … deci noi asimilam lumea in mod vizual (cu ochii), auditiv (cu urechile) si kinestezic (cu pielea si corpul), intr-un procent mai mic cu mirosul si gustul; acestea fiind sistemele noastre reprezentationale. La fel cum asimilam noi informatiile din exterior la fel avem tendinta sa le si expunem. De la o anumita varsta unul dintre aceste sisteme reprezentationale devine mai puternic, respectiv cel vizual (cel mai frecvent intalnit) preia conducerea. Asta difera si in functie de situatie, insa per ansamblu suntem mai multi vizuali in procente decat auditivi si/sau kinestezici. Creierul nostru stocheaza informatia in functie de cum i-am dat-o, astfel si redarea va fi similara. Insa daca transmitem informatia noastra dupa modul nostru de reprezentare catre o alta persoana cu un mod diferit de reprezentare, sansele ca aceasta persoana sa inteleaga pe deplin ce am vrut noi sa spunem scad in mod dramatic deoarece creierul acelei persoane proceseaza diferit de al nostru. Si de aici apar disensiunile majore in comunicare. Intelegerea acestor mecanisme de functionare ale creierului ne pot face viata mult mai usoara.   Pe urma am discutat de partea plina a paharului si anume de faptul ca nu suntem pierduti pentru eternitate in ceea ce priveste regenerarea neuronilor nostrii, deoarece acestia se formeaza chiar si la maturitate in zona hipocampului, singura conditie pentru ca acestia sa reziste e sa fie folositi sistematic, iar atunci cand invatam lucruri noi la maturitate sa le repetam si sa ne facem un antrenament sustinut in acele actiuni pentru a nu ne pierde neuronii prospat creati pentru asta. De aici putem ajunge si la elucidarea unor procese de invatare prin care adesea invatam ceva nou, insa dupa o vreme daca nu ne mai folosim de acea informatie ea se pierde si suntem nevoiti sa incepem de la capat atunci cand devenim din nou interesati de asta. Asa cum mi se intampla mie cu limba germana de exemplu: invat o parte din ea, nu o folosesc si la cateva luni sau 1 an pot sa incep totul de la zero. Mi-am alocat niste neuroni special pentru limba germana si acestia incep sa creasca si sa devina tot mai activi, asta pentru cateva zile, saptamani poate. Dupa aceea trec luni si nu mai fac nimic in acest sens si cand imi reamintesc ca vreau sa invat din nou ma trezesc ca neuronii mei alocati s-au pierdut undeva pe drum si trebuie sa caut altii. Bine-nteles a fost o explicare plastica insa ati prins ideea. Da, putem aici sa intram si in discutii mai complicate pentru ca memorarea si invatarea e mult mai complexa de atat, e nevoie...

Citeşte +
Creierul uman „o unealta serioasa” – prima parte
Aug18

Creierul uman „o unealta serioasa” – prima parte

Creierul uman ? Uh, suna complicat asa dupa titlu, nu-i asa ? Dar stati linistiti deoarece v-am pregatiti o lecturare facila si chiar distractiva. E curios cum invatam adesea lucruri in mod mecanic, doar pentru ca e necesar pentru examene sau date fixe, insa nu suntem curiosi de subiecte. Asta pana cand nu ne impiedicam de ele sau nu ni se deschide apetitul sanatos pentru ele. Astfel invatam istorie si geografie la scoala insa pe vremea cand eu le-am facut nimeni nu prea era interesat de aceste materii, poate doar cei ce au optat pentru clase pe acest specific. Insa astazi istoria mi se pare fascinanta si invat foarte multe din ea, spre deosebire de perioadele din liceu cand nu era deloc printre materiile mele favorite. In ceea ce priveste geografia tiparul e cam acelasi, am preferat sa invat pe drum, in calatorii, cunoscand tari si oameni. Si intr-un fel este normal, nu prin impuneri si termene fixe ajungi cu adevarat pasionat sau interesat de ceea ce inveti, ci atunci cand realizezi importanta acelei invatari pentru viata ta. Probabil de aceea sistemul de invatamant nu este atat de eficient construit si nu da rezultatele scontate. Pentru ca noi realmente avem nevoie de o mare parte din informatiile care ni se furnizeaza pe bancile scolii, insa ordinea de invatare si modul de invatare nu are cum sa fie identic pentru toti cei din acea clasa, grupa sau serie. Acelasi lucru mi s-a intamplat si cu creierul. Desi facand medicina am avut ocazia sa studiez creierul uman la modul propriu, nu pot sa spun ca m-a dat pe spate asta, sau ca am fost extrem de entuziasmata sa sap prea departe atunci cand aveam un volum imens de invatat de la un curs la altul, nopti nedormite si multe informatii noi deodata. Si totusi astazi creierul uman, respectiv setarea mentala e parte semnificativa din ceea ce fac, studiez sau predau, astfel incat reluarea invatarii dar dintr-o alta perspectiva si cu alti ochi a devenit o parte interesanta si stimulanta pentru mine. Vi s-a intamplat si voua acelasi lucru de-a lungul vietii ? Sa reveniti asupra unor lucruri demult invatate insa de data asta cu pasiune sincera in a le invata si intelege?  Cu siguranta. Insa creierul nu este ceva important de studiat doar pentru un medic sau psiholog ca si exemplu, deoarece pe acolo ne procesam noi intreaga experienta de viata. Si faptul ca putini se preocupa de elucidarea misterelor acestui organ fascinant e oarecum o curiozitate avand in vedere ca astazi se cunosc deja atat de multe despre el, notiuni atat de utile pentru oricine incat omiterea acestui subiect din...

Citeşte +
Jocul de-a energiile
Iul11

Jocul de-a energiile

Imi place mult acest subiect. Facusem de-a lungul vietii o pasiune din aceste jocuri. Nimic nu ma stimula mai tare si nimic nu ma facea sa simt mai intens decat acest joc. Iar mie imi place sa ma joc. Bine-nteles ca nu din dorinta de a ma arde ci de a experimenta si culege informatii valoroase despre mine si despre ceilalti. Consider ca suntem actori cu norma intreaga de-a lungul vietii, fie vrem fie nu sa acceptam asta. Doar ca uneori suntem la categoria profesionisti, alteori la amatori. Insa nu consider ca este rau sa joci teatru si am sa explic de ce. Este o modalitate de a te descoperi, de a vedea care rol ti se potriveste mai mult. Ar fi infantil sa spui: “Nu, eu nu joc teatru niciodata, asta sunt eu.” Ei, pai nu tocmai asta este marea noastra provocare ? Ca nu stim cine suntem ? Si astfel intram in diversele roluri pe care viata, anturajul si tot ce ne-nconjoara ni le rezerva ? Diferenta dintre a admite sau nu este in faptul ca jocul nostru este constient sau nu. Jocul meu de teatru era unul constient, poate de asta cei 2 ani de teatru din liceu mi-au placut atat de mult. Dar pe vremea aceea eram constant in roluri. Dualitatea dintre viata de pe bancile scolii si viata din exterior era remarcabila. Si asta imi placea. Mi-a placut sa sochez, dar nu prin a iesi in evidenta intr-un mod expansiv ci prin diversitatea fatetelor mele. Ma atragea asta exact din motivul ca reuseam sa observ ce reactii trezesc in ceilalti cand eram intr-un anumit rol sau altul. Ma fascina mai ales cum se poate ca in 24 de ore sa pot lasa impresii cu totul diferite despre persoana mea. Asa s-au adunat in jurul meu grupuri diferite de oameni, fiecare cunoscand o fateta a mea. Cu timpul am invatat sa joc diferite roluri mai bine, de la persoana atractiva pentru sexul opus, la persoana invizibila pentru ceilalti atunci cand doream sa fiu lasata in pace. Nu conteaza cum arati, daca starea ta este in rezonanta cu o anumita vibratie, stare de spirit si in acord cu ceea ce doresti tu sa transmiti. Dar conteaza foarte mult cum arati atunci cand nu stii exact ce vrei si care e starea ta si mai ales cand nu te simti sigur pe tine. Revenind la starea de spirit, vei reusi sa convingi pe oricine ca tu esti acea persoana pe care o joci. Totul tine de convingerea din acel moment. Ceea ce crezi aia esti si pentru exterior, iar aceste lucruri variaza permanent in viata noastra, uneori...

Citeşte +
  • RSS
  • Newsletter
  • Facebook
  • Google+
  • LinkedIn
  • Twitter
  • YouTube
  • Pinterest