Tu ce alegi ?
Mi-am facut un nou hobby in ultimele 2 saptamani. Si anume, sa abordez de cate ori am ocazia batrani si sa le adresez o intrebare fundamentala. Evident ca o astfel de activitate poate parea ciudata pentru unii si sa se uite la mine cu rezerva, altii speriati ca vreau ceva, altii foarte deschisi si dornici sa vorbeasca, ca si cum asta ar fi asteptat o viata. Si de fapt nu conteaza ce rezistente poti sa intampini, cand doresti sa afli ceva sau sa evoluezi ai de facut o gramada de lucruri, chiar daca ele uneori par inedite pentru ca nu vezi sa le faca altii.

Si ce daca nu le fac altii, fa-le tu !

Eu sunt un fan al batranilor, intotdeauna am fost asa si se pare ca in sensul asta nu m-am schimbat de-a lungul timpului. Sunt genul care considera ca anii experientei de viata sunt un bun de valoare pentru oricine care isi da seama de asta. Ma doare de ce se intampla cu batranii nostrii si cum majoritatea dintre ei ajung sa fie dezorientati legat de ce sa faca de acum incolo si sa fie apasati si impovarati, cand lucrurile ar trebui sa stea exact invers. Iar la asta societatea a contribuit in mod apasator. Nu vreau acum sa intru in acest subiect despre ce si de ce, insa ideea este ca batranii nostri ar putea sa fie o adevarata comoara pentru societatea noastra, devenind si ei la randul lor mai tineri, invigorati si putand sa se simta utili aducand o contributie reala prin experienta lor. Se cheama dezvoltare personala si contributie personala pentru ambele tabere.

De fapt, eu as infiinta  locuri speciale in comunitati, la sate, la orase, in care sa se intalneasca batranii intelepti ai satului cu copii si cu tinerii, pentru a-i invata si pregati de viata. Exact asa cum n-o face scoala astazi, sa existe acel element lipsa din educatia noastra. Dezvoltare personala cu ajutorul experientei batranilor din jurul nostru. Sa invatam de la batranii nostrii, ce au facut ei bine si ce ar schimba astazi din ceea ce au facut. Si mai ales, ce au invatat ei de la viata. Si nu doar ca as face asta, dar chiar am s-o fac odata ce am sa ajung in masura sa pot s-o fac. E pe lista 🙂 Pana atunci poate mi-o ia cineva inainte. Doamne ajuta, am sa contribui cu tot ce pot la asta, va rog sa ma apelati in acest sens.

Si asta a fost intrebarea care am lansat-o prin sondajul meu stradal atunci cand prindeam o ocazie potrivita. Am intrebat batrani de diferite varste, de diferite grade de aplecare sau nu, cu diferite stari de spirit, unii pozitivi si frumosi, altii necajiti si acriti de viata.

Raspunsurile au fost in mod evident diferite. Ceea ce am constatat insa, ca de fiecare data cand realizau adevaratul motiv al intrebarii mele, ei deveneau radiosi si parca intinereau brusc, doar pentru ca cineva era sincer interesat sa-i asculte si sa le ceara parerea, facandu-i sa se simta din nou importanti pentru cineva, indiferent cine. A fost si ramane un sentiment extraordinar. Va indemn sa incercati, se dovedeste a fi o terapie pentru suflet, pentru ambele parti – rezultate garantate.

Intrebarea este simpla:

“Spuneti-mi va rog ce anume ati invatat dumneavoastra de la viata?”, si doar ascultati. Raspunsurile sunt variate si se dezvolta pe parcurs, pana cand e greu sa mai opresti tumultul gandurilor si informatiilor valoroase.

Am sa va dau cateve raspunsuri mostra despre ce gandesc batranii nostrii. Nici n-am sa le comentez, va las pe voi sa trageti concluziile de rigoare:

– Toata viata am facut ce mi s-a spus, am muncit pentru altii, am respectat legea si am ajutat cand am putut. Ca rasplata am ajuns astazi sa nu mai pot nici sa mananc o paine in unele zile – mi-a spus o doamna cu o plasa jerpelita pe strada – Ce am invatat ? Ca nu m-am pus niciodata pe primul loc si rau am facut.

–  Daca eram mai chibzuit si as fi stiut ce vreau de la viata eram si eu astazi linistit, mereu am cautat la altii ceea ce credeam ca merit sa primesc pentru eforturile mele – spuse un domn cu un costum care odata candva inspira respect.

– Ei maica, eram atat de tanara si nepregatita pentru viata, mereu credeam ca le stiu pe toate, ca totul mi se cuvine, ca n-am sa repet greseala parintilor mei Dumnezeu sa-i odihneasca. Nu i-am ascultat cand imi spuneau sa muncesc pentru ceea ce vreau sa obtin. Eu ma luam dupa cei de varsta mea care aveau aceeasi experienta ca si mine. Daca astazi as avea 20 de ani n-as mai pierde vremea cu lucruri inutile, as aprecia ce inseamna efortul depus in tot ceea ce faci. Cand am realizat asta insa era prea tarziu, nu mai eram in stare sa mai fac ceva, eram bolnava, iar copii plecati in Spania.

– Ca viata trece fara sa-ti dai seama daca n-o traiesti.

– Ca trebuie sa apreciezi tot ce ai ca sa poti sa ai mai mult.

–  Sa ai iubire in viata ta, asta este cel mai important. Sa iubesti si sa fi iubit.

–  Sa ai pe cine sa ti de mana in fiecare seara.

–  Ai de muncit mult in viata ca sa obtii ce vrei.

– Eu am facut copii cu gandul ca o sa aiba cine sa-mi poarte de grija la batranete. Ce socoteala proasta si fara cap. Un copil mi-a murit la 25 de ani intr-un accident, fata mea nu vrea sa auda de mine ca sotul ei si familia lui ma uraste, iar cel de-al treilea baiat e plecat in Italia de aproape 10 ani si sa zic mersi daca ma suna de sarbatori sa vada daca n-am murit cumva.

– Intotdeauna am cautat lucrurile trecatoare si satisfactia imediata, nu am stiut sa fiu cumpatat si sa gandesc pentru viitor si uite rezultatul, precum greierele asa si eu.

– Sa nu-i judeci pe altii dupa aparente.

– Cum iti asterni asa dormi.

– Nu te poti lasa infrant nici o clipa daca vrei sa razbesti in viata. Viata iti da dar iti si ia, depinde ce iei si ce dai, cum le echilibrezi pe cele doua va face diferenta.

– Doar o minte slaba ajunge sa se plictiseasca, viata e prea plina pentru asta.

– Cand esti deprimat fa ceva pentru asta. Nu medicamentele sunt solutia ta, ci viata ta.

– Respecta pe toata lumea pentru ca nu stii niciodata cand ti se intoarce norocul.

Si termin cu vorba mentorului meu:

“Fi un colector de idei bune, dar sa nu ai incredere in memoria ta. Cel mai bun colector de idei si informatii ce iti intra in viata ramane jurnalul tau.” Jim Rohn

P.S. Si intamplarea face (sau nu) ca la fel gandea si bunicul meu, care toata viata lui a tinut jurnale (zilnic), iar eu sunt mandra mostenitoare a jurnalelor sale 🙂 De altfel, a fost singura mostenire care am cerut-o.

 Cu respect fata de tine,

Cristina Imre


0 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.