Vin sarbatorile si ma gandeam sa scriu ceva potrivit in aceste momente … timpul nostru este pe atat de pretios pe cat il valorificam noi, si imi place sa cred ca vi-l acaparez cu informatii valoroase.

Eu am sa intru in perioada mea de recompense, si anume plec in aceasta perioada si ma deconectez de spatiul virtual, lasand realitatea si tangibilul sa ma acompanieze.

Cat de capabili suntem noi astazi sa ne deconectam de lanturile noastre zilnice ? De tabieturi, de obisnuinte, de greutatile cu care ne confruntam zi de zi ? Daca tot ne confruntam cu ele zi de zi de ce nu luam si noi o pauza sa recapatam puteri ?

Avem impresia ca fara noi nu se poate, ca daca nu suntem mereu prezenti si pe baricade toate o iau razna. Ei bine, toate merg inainte cu sau fara noi.

De ce telefonul, calculatorul devin uneori ca o prelungire a corpului nostru, fara de care o zi pare inimaginabila ?

Vreau sa va spun ca am sa fac acest lucru, ma deconectez si am sa fac ce am invatat sa fac atunci cand parasesc orasul. Sa nu imi pese de telefon, de email-uri si alte cele. Pot si vreau sa fac asta. N-am iluzia sa cred ca fara mine nu se poate, ca dau peste cap viata cuiva prin temporara mea absenta si ca timpul se va opri vreodata in loc pentru mine.

Ma face oare asta sa par mai putin profesionista, serioasa, sau cine stie cum interpreteaza fiecare ? Nu cred.

Imi place sa ma intorc in trecut si sa simt aroma unei carti vechi de istorie sau poveste, ce vorbeste de epoci demult apuse, de vieti simple in care nu existau canalele de azi, nici de comunicare si nici de transport.

Am invatat ca doar alocandu-mi timp si pentru mine pot sa-mi aloc timp si pentru voi si pentru toti cei care au realmente nevoie de mine intr-un fel sau altul, timp calitativ de altfel, nu un timp in care eu nu mai fac fata task-urilor, sau devine tot mai greu datorita ritmului in care singuri ne bagam adesea fara a sti cand e acel “ajunge !”. Va recunoasteti in descriere ?

O persoana supraturata si care goneste cu viteza mare ori se “uzeaza” repede ori rateaza locurile si oamenii pe langa care trece.

Sa ma iubesc ca sa fiu iubit(a), sa-mi ofer ca sa pot oferi, iar perioada care vine este una pentru mine si cu mine. E o fraza care ar fi bine sa faca parte din viata noastra de zi cu zi. Dar face ea oare parte ? Si daca da pentru cat timp ?

Vad in jurul meu oameni care nu se mai opresc, fug atat de repede si pe atatea drumuri ca nu mai stiu nici ei unde sunt si mai ales nu sunt fericiti. Considera ca succesul sau a fi mereu ocupat e un fel de brand, o forma de viata ce inspira statut si respect. Posibil, pentru cei care n-au gustat si altceva … sau au uitat.

Imi aduc aminte, cu compasiune fata de propria persoana ca s-o spun pe cea dreapta, de perioade cand rezistam la ore infime de somn pe saptamana si nu mai aveam timp nici sa savurez mancarea preferata. Nu stiam sa ma opresc, nu puteam sa ma opresc, devenise un drog. Ce se intampla in astfel de cazuri ? La un moment dat cazi, ba fizic, ba psihic, ba amandoua; vrand nevrand corpul cedeaza, mintea nu mai functioneaza, iar starea ta devine una de zombi. Ce esti in acele momente ? Cine esti ? O marioneta actionata de ce fel de forte ? Si pana in clipa in care am cazut aveam iluzia grandorii, ca fara mine nu se poate, ca ce se va intampla cu ale mele, afacerea mea, etc … daca eu imi aloc timp sa RESPIR ? Si fortat de circumstante ajungem vrand nevrand (si eu si tu) la acel moment cand trebuie sa luam o pauza, doar ca acel moment nu mai este cand vrem noi ci vine cand nu te astepti. Oare cum e mai bine, sa-ti gestionezi viata tu singur, sau sa lasi hazardul sa-ti stabileasca momentul cand dai pe spate ? Si … am plecat. In mai putin de 24 de ore am delegat cum mi-a venit ceea ce pana atunci nu-mi imaginam ca pot sa deleg si nici nu vroiam din puterea propriului Ego. Si nu era un moment in care teoretic puteam pleca, dimpotriva – a fost fortat. Dar am facut-o, o saptamana in care nu stiam de telefon, in care eram la distanta considerabila pentru a putea interveni in vreun fel daca iadul s-ar fi dezlantuit, o saptamana in care eram atat de satula incat realmente m-am rupt de tot ce am lasat in spate fara sa gandesc. Si ghiciti ce ? Cand m-am intors nu m-a asteptat nici haos, nici dezastru, nici sfarsitul lumii n-a venit. Am avut putin de recuperat ce-i drept, dar eram o alta persoana. Pregatita, reincarcata, spalata, zvantata si gata sa lucrez din nou cu drag si spor … Indiferent daca facem sau nu ceea ce ne place, aceste perioade sunt ca viata insasi. Viata fara recompense si fara momente de savurare devine o corvoada, locul de munca, jobul devine o corvoada chiar daca era candva o pasiune.

Fiecare are nevoie de o perioada diferita, de moduri diferite de a se recompensa, savura, relaxa. Aici reteta e una flexibila, comunicati cu voi insiva si veti afla raspunsul retetei voastre. Si cand o aveti – Start !

Eu pot sa spun azi stop ! Voi ? Daca da atunci va felicit, inseamna ca stiti ce inseamna indulgenta fata de voi si de altii, savoarea lucrurilor simple si placerea de a va conecta cu voi insiva. Ca nu va iese tot timpul, e de mirare in timpurile pe care le traim ? Desigur nu, insa echilibrul in toate nu degeaba se numeste asa, echilibru = stabilitate si armonie. Echilibrul emotional este dansul perfect intre ceea ce simti si ce arati pe dinafara, echilibrul vietii inseamna sa aloci timp pentru toate laturile vietii tale in procente echitabile.

******************

 ******************

Deci va las pe maini bune – cu voi insiva. Nu aveti nevoie de nimeni ca sa va fie bine (macar o perioada), sa va bucurati de viata voastra si sa va recompensati; insa daca o faceti veti avea surpriza ca lucrurile se aseaza si ca niciodata nu sunteti singuri; apoi toate acele cadrane ale vietii se aliniaza in mod natural si pe “croiala” voastra. Astfel veti descoperi mereu izvoare nestiute de energie, vitalitate, bucurie pe care apoi le puteti directiona in jurul vostru, fiind in forma voastra maxima.

Va doresc de sarbatori sa faceti tot ceea ce puteti pentru voi, nu copiati ce fac altii, nu copiati indemnul la o actiune irezistibila pentru promotii, cadouri care mai de care, pierduti in valtoarea maselor catre imaginea fabricata despre Sarbatori. Voi cu totii stiti ce inseamna de fapt cu adevarat aceste sarbatori, si daca nu mai stiti atunci permiteti-va sa simtiti, raspunsul autentic e intotdeauna acolo cand e cautat. Superficialitatea si indemnul de turma nu va va aduce niciodata fericire. Dar voi stiti asta, lipseste doar practica in zilele noastre. Hai la practica ! Si sa avem cu totii un nou an mult mai bun si frumos decat am avut vreodata in viata noastra, indiferent de greutatile aparente; nu exista incercare fara solutii si nu exista satisfactie fara incercarile care ne-au dus acolo.

Ma retrag in tacere, dar cu mult entuziasm pentru fiecare moment ce ne asteapta …

P.S. Si de ce nu .. va propun o (re)vizionare a filmului A Christmas Carol (2009), sau versiunea mea favorita din 1999 care am gasit-o aici.


1 Comment

Trecand in 2013 cu Lista lui Schindler | Platinum Development · December 29, 2012 at 10:02 am

[…] si articolul de anul trecut: De sarbatori … /*   decembrie 29th, 2012 | Etichete: antreprenoriat, despre probleme, dezvoltare personala, […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.